Polonia a anunţat că introduce controale la frontieră ale vehiculelor care provin din Slovacia - alt stat membru al Uniunii Europene (UE) -, cu scopul de a...
Doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile de Tribunalul Bacău pentru trafic de migranţi. Ei au fost prinşi în timp ce încercau să scoată...
Agenţia europeană a grănicerilor (FRONTX) anunţă joi că urmează să examineze informaţii potrivit cărora poliţişti bulgari au închis migraţi în...
Un bulgar care transporta migranţi sirieni a intrat cu maşina în poliţişti, în timpul unui control, şi a rănit un poliţist şi patru pasageri - pe...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat, la intrarea în ţară, într-o autoutilitară pentru transport...
Guvernul irakian înregistrează migranţii irakieni blocaţi la frontiera dintre Belarus şi Polonia care vor să se întoarcă ”voluntar” în Irak şi...
Doi migranţi clandestini au fost găsiţi morţi în Austria, într-un autobuz interceptat la frontiera cu Ungaria, iar şoferul a fugit, a declarat poliţia AFP.
Şase state membre UE au trimis Comisiei Europene (CE) o scrisoare prin care-i cer să nu suspende expulzarea migranţilor afgani, în pofida faptului că în...
Sute de migranţi care şi-au găsit un refugiu în case abandonate din nordul Serbiei, în apropierea frontierei cu Ungaria şi România, încearcă să ajungă...
Migranţii din Europa par deosebit de vulnerabili în faţa pandemiei de covid-19, din cauza suspendării programelor de primire, a procedurilor de azil şi...
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a primit pe mareşalul Khalifa Haftar, cel mai puternic om din estul Libiei, care i-a dat asigurări că este pregătit...
Sirieni au acuzat marţi armata turcă de faptul că i-a împins în Grecia, în contextul în care securitatea a fost consolidată în postul de frontieră...
Preşedintele Consiliului European Donald Tusk a dat asigurări vineri că Uniunea Europeană (UE) nu va accepta ”şantajul” preşedintelui turc Recep Tayyip...
Cel puţin 19 persoane au murit, iar alte aproximativ 30 au fost date dispărute în urma unui naufragiu, miercuri, în largul Ciprului de Nord, a unei...
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a discutat la telefon, pentru prima oară după mai multe luni, cu cancelarul german în exerciţiu Angela Merkel, în...
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat miercuri după-amiază că până la un milion de civili sirieni ar putea să ajungă pe teritoriul turc,...
Nouă migranţi au fost prinşi de către poliţiştii de frontieră din Giurgiu în timp ce încercau să intre ilegal în ţară ascunşi într-un camion...
Două grupuri de migranţi - unul format din 17 cetăţeni sirieni care încercau să intre în România prin apropierea punctului de trecere a frontierei...
Ministrul de Interne, Thomas de Maiziere, a declarat că cei trei migranţi sirieni, care au fost arestaţi marţi de către autorităţile germane în urma unor...
Procurorii germani au anunţat marţi dimineaţă arestarea a trei cetăţeni sirieni în landul nordic Schlenswig-Holstein, care sunt suspectaţi că au fost...
Un cetăţean bulgar a fost reţinut de către poliţiştii de frontieră după ce a încercat să scoată din ţară cu maşina 12 migraţi din Siria, dintre...
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a anunţat că opt migranţi sirieni, printre care se numără şi patru copii, au fost împuşcaţi mortal duminică...
Aproape 900 de migranţi au fost salvaţi de paza de coasta italiană din apele Mării Mediterane, însă autorităţile dezmint vineri că majoritatea...
Aproape 900 de migranţi, în mare parte sirieni, au fost salvaţi joi de paza de coastă italiană din apele Mării Mediterane, la vest de insula Sicilia....
Uniunea Europeană a preluat până marţi 74 de refugiaţi sirieni din Turcia şi a trimis înapoi peste 300 de migranţi, în baza acordului din Bruxelles şi...